Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Turmentat la volan, dus cu forța la Psihiatrie

Un gălățean, în vârstă de 33 de ani, a ajuns fără voia lui la spital, după ce a fost depistat în trafic, conducând periculos o mașină pe unul dintre cele mai aglomerate străzi din oraș.

Polițiștii l-au tras pe dreapta pe bulevardul Dunărea după ce au observat deplasarea sinuoasă a autoturismului, dar nu s-au putut înțelege cu șoferul aflat într-o stare evidentă de tulburare. La verificarea mașinii, agenții au descoperit o posibilă sursă a stării șoferului, despre care spun că mirosea puternic a băutură.

”Întrucât a fost găsită asupra sa o pungă transparentă, în cantitate de 4,92 grame, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde, cu un miros înțepător, a fost condus la sediul Secției 3 Poliție. La sediul unității de poliție, conducătorul auto a început să manifeste un comportament agitat, atât verbal, cât și fizic și, întrucât a refuzat testarea alcoolscopică, a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Galați, unde i-au fost prelevate mostre biologice”, a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

După ce i-a fost luat sânge în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului ori a altor substanțe, conducătorul auto a fost dus și internat la Psihiatrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Rodax Vineri, 6 Ianuarie 2023 04:39 92.83.34.*** Link la comentariu

Sunt mulți ca el pe șosele.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.