Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tur virtual al Bibliotecii „V.A. Urechia”

Consiliul Județean (CJ) Galați, prin Centrul Europe Direct, cu finanțare de la Comisia Europeană, a realizat un tur virtual al Bibliotecii "V.A. Urechia". Acesta poate fi vizionat pe site-ul CJ, pe cel al Bibliotecii "V.A. Urechia" sau accesând direct linkul https://turvirtual.real-tour.ro/view/biblioteca-va-urechia/tur-3d/.
"Palatul Comisiei Europene a Dunării este un brand cultural al județului. De altfel, anul trecut, Comisia Europeană a acordat acestui monument istoric titlul de «Marcă a Patrimoniului European», iar recent au fost obținute fonduri nerambursabile pentru renovarea imobilului. Veți descoperi virtual poveștile de altădată ale Palatului Comisiei Europene a Dunării, care a funcționat decenii la rând în această frumoasă clădire de patrimoniu a Galațiului, precum și tezaurul bibliotecii, cu zeci de manuscrise valoroase", a declarat Costel Fotea, președintele CJ.
Turul virtual este integrat pe Google Maps & Google Street View & Google Earth, are info-pointuri interactive, iar contractul a prevăzut și realizarea unui material video de prezentare, a releveului în format 2D și 3D, a unui pachet de fotografii, precum și a materialelor tehnice ce pot fi utilizate de arhitecți. Acest tur virtual va putea fi upgradat în permanență, inclusiv cu imagini noi de după renovarea monumentului istoric.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.