Întâlnire cu opera lui Eminescu la Centrul de zi pentru copii „Sf. Spiridon”
Avem nevoie de Eminescu! La acestă constatare s-a ajuns rapid, la Centrul de zi pentru copii „Sf. Spiridon”, după ce dl. profesor de Limba și literatura română Corneliu Goldu le-a expus atât de frumos și simplu celor prezenți la o întâlnire în avanpremiera aniversării marelui poet repere din viața și opera acestuia.
„Avem nevoie de EL pentru că marele poet este înca viu prin opera sa. Poeziile, deși scrise acum peste 100 de ani, sunt de actualitate. Vedem și simțim parcă freamătul codrului, lacul albastru, mândra lună, natura. Simțim emoția iubirii față de patrie, de originile noastre, de cuvântul românesc. Avem nevoie de Eminescu pentru ca poate fi citit și de cei mici și de cei mari. Din toate timpurile de la el încoace. Cum însuși poetul spunea: "vreme trece, vreme vine" , "ce e val, ca valul trece".... noi știm că Mihai Eminescu este mereu prezent. Mulțumim, domnule profesor Goldu!”, au scris organizatorii evenimentului pe pagina de Facebook a Centrului. Semn că literatura de calitate nu se demodează, iar emoția transmisă rămâne un reper permanent al modernității.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.