Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un gălățean potolit greu de poliție a ajuns în cămașă de forță

Un scandal monstru care a dus la reținerea unui bărbat de 41 de ani din Galați s-a derulat pe parcursul a mai puțin de două ore, într-un apartament din zona Gării CFR Galați. Cea care a alertat poliția a fost fosta concubină a individului, la ușa căreia acesta s-a prezentat în stare de ebrietate și cu chef de ceartă. Cum femeia nu a vrut să îi permită accesul în casă, bărbatul a lovit cu furie ușa și, după ce a intrat în apartament, a spart și un dulap. Dezlănțuirea avea să îi fie taxată de polițiștii Secției 5, chemați prin 112, dar care au plecat după ce i-au dat individului o amendă și i-au făcut dosar penal pentru distrugerea ușii și a dulapului.
"S-a constatat că bărbatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat scandal și ar fi spart broasca ușii de la intrare și ușa unui dulap. A fost întocmit un formular de evaluare a riscului, însă la acel moment nu au fost întrunite condițiile emiterii unui ordin de protecție provizoriu", a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Nu au plecat bine polițiștii, că individul s-a dezlănțuit din nou și a făcut un scandal și mai mare, motiv pentru care aceștia au revenit la adresă. Asta l-a costat un ordin de protecție, care ar trebui să îl țină departe de fosta concubină pentru o vreme, încă un dosar penal, pentru violență în familie, plus o internare cu forța la Psihiatrie, unde a fost dus împotriva voinței sale, dar în virtutea procedurilor care permit internarea de urgență a persoanelor agitate.
După ce se va calma, scandalagiul va ajunge, în virtutea acuzațiilor penale consemnate în cele două dosare, în fața unui procuror, polițiștii intenționând să propună arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de marr Miercuri, 18 Ianuarie 2023 18:52 86.124.201.*** Link la comentariu

Indivizi de tipul asta nu se Potolesc/Linistesc . Nu se pot stapani . Mai rau fac ...si la urma urmeaza inevitabil Crima . Ptr. femeia in cauza , ar fi bine , sa se doteze cu 1 Spray Lacrimogen/Iritant/Paralizant + ceva electrosocuri . Deci ...nu e de gluma . Pana vine Politia .. ai sanse mari sa

postat de Chris39 Joi, 19 Ianuarie 2023 04:30 109.166.130.*** Link la comentariu

Marr e simplu după tine..., însă nu știm substratul acestei povesti... E simplu sa facem rău... Sa lăsăm legea sa își facă treaba.

postat de Cetățean Joi, 19 Ianuarie 2023 06:53 109.166.133.*** Link la comentariu

Violența de acest fel nu poate și nu trebuie să fie „înțeleasă” în nici un fel.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.