Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Vendetă şi focuri de armă pe Coşbuc

* Cinci gălăţeni au fost atacaţi cu un pistol *

Ieri dimineaţă, Galaţiul a fost încă o dată martorul reglării de conturi între reprezentanţii lumii interlope, după cum se suspectează în acest moment.

Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi: „La ora 9,40, în intersecţia străzilor Coşbuc şi Tecuci, o maşină a oprit la semafor. Un bărbat a coborât geamul din spate al autoturismului, scoţând un pistol cu bile. Individul a tras într-un grup de 4-5 persoane, aflat în faţa unui chioşc de pe strada Tecuci. Încă nu se cunosc motivele atacului, Poliţia desfăşurând cercetări în acest sens”.

„Nu au fost înregistraţi răniţi, bilele de cauciuc cauzând doar leziuni superficiale. Poliţiştii au transmis imediat semnalmentele maşinii, aceasta fiind oprită apoi în trafic. În acest moment, au fost reţinuţi 2 suspecţi, care se află la Poliţie, pentru investigaţii”.

Reamintim că, în luna iunie a acestui an, pe strada Bălcescu geamurile a două magazine erau făcute cioburi de gloanţele trase de autori rămaşi necunoscuţi până în ziua de azi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.