Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

164 de ani de la Mica Unire - programul manifestărilor de la Galați

Marți, 24 ianuarie, Instituția Prefectului, Primăria municipiului Galați și Garnizoana Galați, în calitate de organizatori, îi invită pe gălățeni să participe la manifestările dedicate ”Zilei Unirii Principatelor Române”. Festivitățile vor fi deschise de un Te Deum pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza și mama sa, care va avea loc la Biserica Vovidenia, în intervalul orar 12,00-12,30.

Jumătate de oră mai târziu, la statuia făuritorului Micii Uniri, de la Grădina Publică, manifestările vor continua, în prezența oficialităților, cu salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României, o serie de alocuțiuni și evocarea însemnătății Unirii Principatelor.
Ulterior, după depunerea buchetelor de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza și un scurt moment susținut de artiștii Ansamblului “Doina Covurluiului” al Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, ceremoniile se vor încheia, în jurul orei 13,45, cu tradiționala Horă a Unirii.
În 24 ianuarie 1859, domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales și domnitor al Țării Românești, acesta fiind primul pas către unificarea celor două state. Procesul a început în 1848, în momentul realizării uniunii vamale între Moldova și Țara Românească și definitivat în 1862, odată cu unificarea Guvernului și a Parlamentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.