Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Răsturnare de situație în cazul bătăii între eleve de la Tecuci. Mama uneia dintre ele a ajuns după gratii

Este vorba despre femeia în vârstă de 38 de ani, mama unei eleve de 15 ani de la Colegiul ”Calistrat Hogaș” din Tecuci, care a bătut-o la rândul ei pe o elevă care tocmai îi agresase fiica. Mama a sosit la locul unde se încăieraseră fetele și, drept corecție pentru adolrscenta de 14 ani care reușise să-i dizloce doi dinți fiicei sale, a tras-o de păr și i-a dat mai multe palme peste față, după care ar fi ținut-o în mașină până la sosirea echipajului de poliție.
Citește și Sistem ratat în școala fără limite, Școala, ca organ de cercetare
Pentru acest motiv, pe parcursul cercetărilor care au loc la nivelul Poliției Municipiului Tecuci, anchetatorii au considerat că se impune extinderea anchetei și pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Din acest motiv, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunerea unei măsuri preventive.

Reamintim că incidentul foarte grav care le-a avut ca protagoniste pe trei eleve de 14 și respectiv 15 ani din Tecuci, a avut loc săptămâna trecută. Fetele, una de la Școala Gimnazială ”Elena Doamna” și două de la Colegiul ”Calistrat Hogaș”, s-au întâlnit în pauză, pe stradă, și s-au luat la bătaie cu pumnii și picioarele din cauza unui băiat. Poliția a deschis inițial un dosar penal pentru vătămare corporală și tulburarea liniștii și ordinii publice, iar la nivelul ambelor instituții de învățământ au fost demarate anchete paralele care ar trebui să stabilească motivele reale pentru care s-a ajuns la această situație și să ducă la luarea de măsuri în vederea prevenirii, pe viitor, a unor incidente similare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

5 comentarii

postat de marr Luni, 15 Mai 2023 15:31 86.124.200.*** Link la comentariu

Amenda + Munca in folosul comunitatii (cel putin 6 luni). Asta daca ar intelege ceva din pedeapsa/corectia ei . Daca pana acum a avut apucaturile alea , E greu de crezut ca , precum lupul , isi va schimba Naravul .

postat de mmm Luni, 15 Mai 2023 21:45 194.105.20.*** Link la comentariu

Care parinte, poate sta, cu mainile in san, atunci cand isi vede copilul lovit?

postat de Un părinte Marți, 16 Mai 2023 04:56 89.136.4.*** Link la comentariu

Păcat că legislația nu îți permite să-ți aperi copilul !!! Caz concret : copii bătuți la școală de alt copil ("copil problemă") diriginta și directorul școlii dau din umeri, că nu pot face nimic, polițistul de la secția de poliție dă din umeri că nu poate face nimic și tu stai și te uiți la el cum r

postat de Gabriel Marți, 16 Mai 2023 06:11 193.230.156.*** Link la comentariu

În condițiile încare unii bătăuși notorii, acuzați de vătămare corporală gravă, sunt cercetati in stare de libertate, a o aresta preventiv pe această femeie, numai pentru câteva palme, mi se pare o exagerare de neconceput. Tot o exagerare mi se pare și acuzația de lipsire ilegală de libertate. În de

postat de ION Marți, 16 Mai 2023 07:20 86.124.126.*** Link la comentariu

Cum vine asta, o mama trebuie sa stea sa se uite în timp ce copilul ei este bătut măr (cu doi dinți dislocați). O palmă nu e nimic pe lângă pumnul încasat în plină figură de către fiica.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.