Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Podul peste Dunăre, pregătiri pentru marea inaugurare (VIDEO)

La podul peste Dunăre care va face legătura între zona Galați - Brăila și Tulcea sunt în curs de finalizare ultimele pregătiri pentru marea inaugurare, anunțată pentru joi, 6 iulie
{youtube}Sm9JUB_6Kr4{/youtube}

La eveniment vor participa personalități de prim rang ale vieții politice și administrative. Pe lângă președintele Klaus Iohannis, la inaugurare sunt așteptați premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ai Ambasadelor Italiei și Japoniei.
Podul are o lungime de aproape 2 kilometri, din care mai bine de un kilometru reprezintă deschiderea centrală. După finalizare, podul peste Dunăre va fi al treilea pod suspendat ca mărime a deschiderii centrale din Uniunea Europeană.
Lucrarea, în valoare de aproximativ 500 milioane de euro, a fost realizată cu fonduri europene de asocierea formată din firmele Webuild (Italia) și IHI Infrastructure Systems (Japonia).
Prezentat drept "Golden Gate" al României, podul peste Dunăre este cea mai impresionantă lucrare de infrastructură realizată în ţară în ultimele decenii.
Proiectul podului peste Dunăre mai include drumul principal Brăila - Jijila (19,095 km), precum și drumul de legătură cu DN 22 Smârdan - Măcin (4,328 km). Unele dintre segmentele acestor drumuri sunt încă în lucru, astfel că circulația pe pod se va face pe o variantă provizorie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

11 comentarii

postat de Ion Marți, 4 Iulie 2023 15:15 109.166.134.*** Link la comentariu

Cea mai mare realizare de până acum. Un prim merit îl are fostul premier Mihai Tudose.

postat de Traian Marți, 4 Iulie 2023 16:04 5.14.139.*** Link la comentariu

Lucrarea reprezinta floarea care aduce primavara in Romania . Daca o sa fie singura mare realizare din zona, o sa ramanem vesnic sub fostele progrese comuniste, cu acelasi aspect al orasului de raion comunist. Singura asemanare cu Europa sunt preturile, restul: valori comune, principii, drepturi, ur

postat de das Marți, 4 Iulie 2023 16:58 89.136.185.*** Link la comentariu

Daca nu era Drula sa deblocheze lucrarile la drumurile de legatura mai asteptam un an, doi pana era gata. Meritele sunt ale muncitorilor , inginerilor si proiectantilor nu a politicienilor. Podul e facut din banii nostrii ai tuturor si nu ar trebui taxa de trecere.

postat de mihaita Marți, 4 Iulie 2023 18:13 45.86.230.*** Link la comentariu

podul e facut cu fonduri europene nu cu banii nostri ai tuturor....daca era sa fie facut doar cu banii nostri nu aveam niciodata pod

postat de golden gate Marți, 4 Iulie 2023 18:58 89.136.185.*** Link la comentariu

Ar fi inadmisibil sa nu fie permis accesul pe pod sipentru pietoni sau biciclisti!

postat de Laur Miercuri, 5 Iulie 2023 03:42 80.233.36.*** Link la comentariu

Înghesuială mare de politicieni ,trebuie sa ne vadă lumea ... Vin alegerile și fiecare obiectiv finalizat fie el și pe jumătate realizat va fi trecut în contul unuia sau al altuia. Si podul este realizat cu bani europeni? Vai,nasol! Noi sclavii Europei.. Acum domnii politicieni trebuie sa ba

postat de adrian Miercuri, 5 Iulie 2023 04:44 194.105.20.*** Link la comentariu

Ce reprezinta deschiderea centrala???

postat de Curios Miercuri, 5 Iulie 2023 06:11 79.112.14.*** Link la comentariu

Oare Dan Nica si Stefan Viorel participa la inaugurare? Sunt curios daca nesimtirea si ridicolul au limite.

postat de Ciclop Miercuri, 5 Iulie 2023 07:39 5.14.139.*** Link la comentariu

Chiar daca o sa fie coloana oficiala escortata de SPP, tot o sa faceti 3-4 ore de la București la Galati. Sa vada si ambasadorul japonez si cel italian cat de europeni suntem cand e vorba de drumuri publice, de felul cum arata localitățile in Romania.

postat de Pod Miercuri, 5 Iulie 2023 09:09 5.14.148.*** Link la comentariu

@adrian: Distanța între pilonii de pe ambele maluri

postat de das Miercuri, 5 Iulie 2023 22:05 89.136.185.*** Link la comentariu

si banii europeni de unde vin nea mihaita? Vin de la tarile care cotizeaza la acel sac cu bani iar romania cotizeaza deci sunt si banii nostrii! Nu ti-=a dat franta, Germania si Belgia bani sa faci pot ci si Romania a aplocat bani!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.