Anchetă de trafic – toate maşinile oprite la control
* Un al doilea punct de control a fost în apropiere de Tecuci, pe Drumul European 581 *
Am fost sesizaţi telefonic de către cititorii indignaţi, care nu ştiau din ce motiv erau opriţi, unul după altul, în drum spre sau dinspre Gârboavele. Ne-a lămurit comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi:
„În cursul zilei de miercuri s-a desfăşurat o anchetă de trafic la nivel naţional, ceea ce a însemnat că fiecare maşină care a trecut spre Gârboavele, la kilometrul 5 pe Drumul Naţional 26, sau pe la Priponeşti, pe DE 581, a fost oprită de personalul de la Drumuri Naţionale, care face un sondaj de trafic”.
„Astfel, personalul Drumurilor Naţionale îi întreabă pe şoferi unde merg şi ce rute folosesc, pentru a afla care sunt cele mai expuse deteriorării dintre drumuri, pentru a putea interveni eficient pentru refacerea acestora”.
„Aceste anchete au loc din patru în patru ani, iar Poliţia Rutieră este alături de Drumurile Naţionale, ajutându-i pe aceştia să oprească maşinile. Nu, nu se creează blocaje în trafic, pentru că sondajul durează foarte puţin”, încheie comisarul.
Aceasta este cea de-a doua etapă de anul acesta de chestionare a şoferilor, prima desfăşurându-se în cursul lunii august.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.