UPDATE. Arde groapa de gunoi a Galațiului. Zeci de pompieri sunt mobilizați la fața locului (FOTO și VIDEO)
UPDATE, 21 august
11 ore de luptă cu focul la groapa de gunoi
Incendiul care a izbucnit duminică, 20 august, la groapa de gunoi de la Tirighina a implicat o intervenție lungă și complicată a echipajelor de la ISU Galați. Pompierii au muncit aproape 11 ore pentru localizarea și stingerea focului, care a afectat o suprafață de circa 1.000 de metri pătrați din depozitul de deșeuri, echipajele retrăgându-se din zonă spre seară, în jurul orei 20,00. Primele ipoteze au indicat drept cauză a focului autoaprinderea, pe fondul temperaturilor caniculare.
Incendiul a fost anunțat in aceasta dimineață la gropa de gunoi din Galati, flăcările cuprinzând o suprafață extinsă a depozitului de deșeuri. Potrivit ISU Galați, incendiul a fost localizat și la acest moment se lucrează pentru lichidare. "S-au deplasat trei autospeciale de stingere si un camion multirisc cu cisterna de 10.000 litri de la Detașamentul de Pompieri Galați", a anunțat ISU în urmă cu puțin timp.
{gallery}grgunaug23{/gallery}





Cisterna de 10.000 litri = 10 metri cubi. Este mult, este putin ???
Groapa pare munte! Dealtfel si Rumania pare o tara europeana (din pacate locuita de afro), cum spunea cineva. Doar ca avem betoane si bilute. Iar in centru chestii din sticla murdaribila.
Cine e administatorul zonei? Are autorizatie de functionare pentru locatie? Aviz ISU? Sau tot pe "proprie raspundere" ? Alerta pentru degajari de fum si noxe cand s-a transmis? Cei de la mediu dorm - sunt in Co?
...un mod vechi de a face bani cu gropile de gunoi....dai un foc si hop....nu mai trebuie transportat/reciclat nimic, se elibereaza si spatiul pt alte gunoaie....peste cativa ani alt incendiu, si tot asa...