La G-urile din Micro 19 s-a lăsat iar cu vărsare de sânge
Zona cunoscută drept cea mai rău-famată din Galați a fost din nou scena unor manifestări de o violență extremă, în urmă cu câteva nopți, când mai multe persoane au fost rănite, în urma unor răfuieli cu un individ beat, înarmat și recidivist.
Cele întâmplate printre blocurile locuite în mare parte de asistați social fac acum obiectul unei anchete a poliției, după ce un tânăr, încă neidentificat, a ajuns mai mult mort decât viu la Reanimare. Alte două persoane au suferit leziuni după ce un individ de 42 de ani, cunoscut cu antecedente penale, s-a năpustit asupra lor cu pumnii, picioarele și o macetă.
"În jurul orei 21.50, inculpatul, pe fondul unui conflict spontan, având asupra sa şi o macetă, a lovit cu pumnii şi cu picioarele, pe tot corpul şi în zona feţei, persoana vătămată, rămasă neidentificată, în timp ce se afla pe o stradă publică din municipiul Galaţi. Ulterior, în jurul orei 23.00, inculpatul, aflându-se pe aceeaşi stradă, pe fondul unei stări de nervozitate, a lovit cu pumnii alte trei persoane vătămate", au precizat anchetatorii.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție și jandarmi, care au aplanat conflictul și l-au reținut pe agresor. Cel mai grav rănit, aflat în comă profundă, a fost un tânăr despre care unii martori ar fi susținut că este minor și care a fost dus la Spitalul de Urgență. Pentru că nimeni nu îl cunoștea după nume și nici nu avea acte asupra lui, polițiștii nu au putut să îi stabilească identitatea. În schimb, pe agresorul cu macetă au reușit să îl ducă în fața Judecătoriei Galați, sub acuzațiile de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Procurorii au cerut arestarea preventivă a recidivistului, solicitare admisă de instanță, care l-a trimis după gratii pentru următoarele 30 de zile.





Astia fac scandal si cu sectia de politie la 5m?
Legi prea blânde pt. asemenea indivizi
Poate tentativa de omor si inchisoare pe viata
@Galateanul, pai aia dorm prin parcari nici nu sunt la sediul politiei, sau daca sunt nu ies decat daca se lasa cu sange si omor.
Spun sa il eliberati. Nu prezinta inca un pericol pentru societate. Posibil sa fi mancat prea mult peste afumat. Le-a stricat somnul celor de la sectia 3.
Retinerea lui - o incalcare flagranta a drepturilor omului (in jungla rumaniei)!Probabil va da statul in judecata si va obtine si despagubiri, dupa prescrierea faptei asigurata de justitia pe bani multi din aceeasi rumanie - plai de dor si durere!