Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O barcă cu opt gălățeni s-a răsturnat la Cotul Pisicii

În ambarcațiunea care s-a răsturnat duminică seară pe Dunăre, la Cotul Pisicii, se aflau șase adulți și doi copii,care au văzut moartea cu ochii în urma unei manevre a pilotului. Este vorba despre o femeie din Galați, care a pierdut controlul bărcii, fapt care a dus la răsturnarea acesteia. Toți ocupanții au ajuns în apă, accidentul fiind semnalat pe 112. Cei care au ajuns la fața locului, polițiștii Secției Navale de la Transporturi, au constatat că atât adulții cât și copiii erau în siguranță. 

”Din verificările preliminare efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, respectiv mila marină MM 76, zona cunoscută sub denumirea de Cotul Pisicii, s-a stabilit faptul că o ambarcațiune de agrement, condusă de o femeie, de 37 de ani, din municipiul Galați, în care se aflau șase adulți și doi copii minori, de 9, respectiv 10 ani, s-ar fi răsturnat în fluviul Dunărea, pe fondul manevrării greșite. Toate persoanele purtau veste de salvare și au reușit să ajungă pe malul tulcean. Femeia deține permis de conducere ambarcațiune clasa D”, au precizat reprezentanții Secției Regionale a Poliției Transporturi Galați. 

Femeia de 37 de ani a fost testată pentru consum de alcool și droguri. Dacă la primul a reieșit că nu băuse nimic, cu totul altul a fost rezultatul la verificarea cu aparatul Drugtest. Acesta  a arătat o valoare pozitivă pentru benzodiazepine, compus regăsit de regulă în medicamente pentru tratarea anxietății și depresiei. Gălățeanca a fost dusă la spital pentru prelevarea de probe biologice, pe numele ei fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unei nave de către o persoană care se află sub efectul unor substanțe psihoactive.
   

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Pe apă și uscat, rezultate pozitive la drug test A mai rămas în aer și subteran. Luni, 28 August 2023 08:31 109.166.135.*** Link la comentariu

Păi, dacă ''consumă'' depresive, trebuie să predea permisul de conducere auto și de conducere ambarcațiuni din proprie inițiativă și medicul de familie, psihiatrul care a eliberat rețeta, să anunțe poliția circulație și transporturi, pentru a i se ridica permisele

postat de captain Jack Luni, 28 August 2023 08:45 5.2.209.*** Link la comentariu

Ea dadea la vasle? De obicei barbatii fac asta dar acum ce sa mai zic, daca si Pamantul e plat cica...

postat de Vica de pe 11 Siret Luni, 28 August 2023 09:26 89.137.226.*** Link la comentariu

Diazepam este un antidepresiv prescris de medicul psihiatru in cazul unei axietati sau insomnii. Multi oameni il iau, asta nu inseamna ca omul este nebun si nu pot conduce o masina, chiar daca in prospect spune ca produce putina somnolenta. Din contra, te face mai linistit si mai atent.

postat de ion Luni, 28 August 2023 11:08 81.196.55.*** Link la comentariu

Greu! Pe o planetă îndepărtată de noi, cei ce fac tratament cu substanțe psihoactive sunt avertizați de autorități că nu mai au dreptul să conducă, iar permisul este suspendat temporar și se cere predarea lui.

postat de Albert Luni, 28 August 2023 17:05 86.124.202.*** Link la comentariu

Sigur conducea doamna? Asta spun ei....Domnii aveau alcoolemie 0? Cine este proprietarul șalupe? Era barca cu vâsle?

postat de Gigi Marți, 29 August 2023 00:45 5.13.133.*** Link la comentariu

Duminica era teroare acolo la Cotu Pisicii , o barca cu motor , daca ar fii aceia cu multi insi la bord , care tragea dupa ea o camera de tractor cu un ins in ea mai tot timpul ca alta nu avea cum sa fie care sa faca atata zarva in zona.

postat de Adrian Marți, 29 August 2023 05:20 5.2.205.*** Link la comentariu

@Vica, nu mai aberati si documentati-va inainte sa deschideti gura. Diazepam-ul are ca efecte secundare somnolenta si PROBLEME DE COORDONARE deci nu ai ce cauta nici in masina, nici sa pilotezi avionul si nici o salupa/barca/vapor. Banuiesc ca stim ce sunt problemele de coordonare.

postat de Ionel Marți, 29 August 2023 09:28 109.166.128.*** Link la comentariu

Barca a fost toata ziua condusa de un flacau care era vizibil baut si isi etala schemele sa vada lumea de pe mal ce barca faina are el. Cand a facut buba, a pus’o pe femeia aia sa zica ca a condus barca, ca sa scape, doar ca i’a facut ei belea acu ? Idioti

postat de Viorel Miercuri, 30 August 2023 14:04 109.166.130.*** Link la comentariu

Politia transporturi doarme frumos. Toata ziua s-a plimbat un cocalar cu barca aia si noaptea cand nu mai era vizibilitate, atunci a urcat o femeie a? :))

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.