Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Familie salvată cu elicopterul de pe un câmp în flăcări. Mama și copilul au ajuns la spital (VIDEO)

Misiune de salvare a doi adulți și un minor surprinși de un incediu de vegetație uscată în zona Sfiștofca  din Delta Dunării, în care elicopterul SMURD de la Galați a fist trimis întrucât niciun mijloc de intervenție nu ar fi putut ajunge în locația înconjurată de flăcări, într-un timp suficient de scurt. 

”Apelul la 112 a fost efectuat duminică, 10 martie, în jurul orei 16.30, iar apelantul a anunțat că în jurul lor se manifestă un incendiu de vegetație și nu pot părăsi zona în siguranță, fiind blocați pe un grind. Către cele trei persoane s-a deplasat un elicopter SMURD de la Galati pentru a-i extrage în siguranță din zona afectată de incendiu”, a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

După două ore, cele trei persoane, un bărbat, o femeie și un minor de cinci ani, au fost transportate în siguranță în localitatea Sfiștofca, unde au fost evaluate medical. Mama și copilul urmau a fi transportate la spital pentru mai multe investigații și tratament.
 
Salvatorii tulceni au transmis cu aceasta ocazie un apel către populație de a NU incendia vegetația uscată și palustră! Acest gen de acțiuni se pot dovedi a fi extrem de periculoase atât pentru viața locuitorilor, a turiștilor aflați în Delta Dunării dar și pentru comunitățile locale și fauna zonei. 
Incendiile de vegetație sunt foarte imprevizibile și periculoase mai ales când vântul suflă cu putere riscând să se propage cu o viteză crescută într-o direcție imprevizibilă.

Numai în această după-amiază, două incendii de vegetație uscată au afectat suprafețe mari în județul Galați. Unul, la Brateș, a afectat 30 de hectare, iar un altul, la Berheci, izbucnit înainte ca intervenția de la Galați să fie finalizată, a afectat alte circa 10 hectare. În ambele cazuri, pompierii au stabilit drept cauză ”focul deschis în spații deschise”. 
 
 
Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.