Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primul concurs naţional de machiaj la Galaţi

Vineri, 26 aprilie 2024, la Galaţi are loc, potrivit organizatorilor, primul concurs naţional de machiaj din oraşul nostru. Evenimentul are înscrişi 17 concurenţi, care îşi vor demonstra talentul, aflăm de la Cătălina Aron, la două probe de machiaj, desfăşurate în timp real, în faţa juraţilor şi a publicului prezent.

"Concursul se desfăşoară la superbul Hotel «Muller», iar membrii juriului vin din toate colţurile României special pentru această competiţie. Concurenţii pot câştiga locul 1, 2 sau 3 şi încă un premiu - Favoritul publicului - care, evident, va fi oferit în urma voturilor celor prezenţi", a explicat make-up artist Cătălina Aron. Organizatoarea mai promite celor care îşi vor face timp să vină la eveniment o expoziţie de produse la preţuri incendiare, muzică bună pentru întreţinerea atmosferei, mâncare delicioasă, degustări de vin şi o superbă prezentare de modă, atât colecţii feminine, cât şi masculine. Intrarea se face pe baza unui bilet de doar 40 de lei, cu care vă puteţi vota favoritul dintre concurenţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

4 comentarii

postat de gold Vineri, 26 Aprilie 2024 04:58 81.12.148.*** Link la comentariu

super !!!

postat de Regina Brasoveanu Vineri, 26 Aprilie 2024 05:32 151.229.118.*** Link la comentariu

Mult succes Catalina si Roberto Aron,Galatiul trebuie sa fie mandru ,sa ajute,sa promoveze asa tineri care vor sa creasca imaginea orasului.Bravo voua oameni minunati!Mult succes astazi si felicitari ,multumiri tuturor sponsori care au partcicipat la organizarea acestui eveniment !

postat de Dorel Vineri, 26 Aprilie 2024 18:03 5.13.159.*** Link la comentariu

Data viitoare nu mai blocați un cartier întreg cu mașinile parcate aiurea. Dacă doriți respect, oferiți respect.

postat de Roberto Aron Joi, 2 Mai 2024 16:38 82.77.106.*** Link la comentariu

Buna ziua! Evenimentul a fost organizat in detaliu! Nu putem controla fiecare persoana si modul sau de parcare , fiecare este responsabil pentru ce face, noi respect am oferit, zi faină!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.