Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Portbagaj plin cu peşte ocrotit de lege

Poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Galați au depistat un bărbat care transporta 64 de kilograme de pește, din care 24 de kilograme de scrumbie și 40 de kilograme de păstrugă (specie rară de sturioni, al căror pescuit este interzis).

Flagrantul a avut loc joi, 25 aprilie, în jurul orei 10.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice privind combaterea braconajului piscicol, când un echipaj al Poliţiei de Frontieră a oprit, pentru control, pe malul stâng al fluviului Dunărea, la punctul de Trecere Bac din Galați, un autoturism condus de un cetățean român, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Galați. Cu ocazia controlului, în portbagajul autoturismului au fost găsiți trei saci de rafie în care se aflau diferite specii de pește proaspăt, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul Poliției de Frontieră Galați, pentru verificări suplimentare.

"În urma controlului, a rezultat cantitatea de 64 de kilograme de peşte, din care 40 de kilograme din specia păstrugă și 24 de kilograme de scrumbie. Scrumbia a fost predată unei societăți comerciale pentru valorificare în interesul statului, iar păstruga a fost redată mediului natural, în prezența lucrătorilor din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit şi Acvacultură. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de pescuit, deținere, transport și comercializare a sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și pentru deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", a explicat purtătorul de cuvânt al STPF Galați, comisar Sorin Ene.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Ole Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 03:09 5.13.203.*** Link la comentariu

Pastruga era deja moarta , cum poti spune ca a fost eliberata in mediul natural in starea care arata in poza. Sute de Kg de peste se prinde pe linga asa zisa scrumbie , foarte mult crap, somnplatica, caras, deoarece la toana au diferite setci cu marimi diferite ptr capturarea altor specii .

postat de marr Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 04:49 86.124.201.*** Link la comentariu

Noroc bun . (cum pastruga e interzisa la prindere/comercializare)Ai prins un 40kg de dosar penal . Ti-ai facut un cadou de Florii .

postat de Un cunoscator al fenomenului Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 05:34 212.93.144.*** Link la comentariu

Se bravoneaza toata dunare, langa sediul politiei de frontiera este o gasca care braconeaza continu, zaclaenii, mai toti sunt la braconaj din dreptul s.n.g. , si pana la chici, dunarea e a lor, vin cu cinu in caruta, si sunt peste tot, cu pripoane, setci si chiar cu curent, TREBUESC SPORITE CONTROAL

postat de George1000 Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 06:53 89.136.71.*** Link la comentariu

1. Dunărea și Dumnezeu da cumva documente justificative? Eu din care știu nu. 2. Ieși la pescuit de scrumbie in interes personal și Dumnezeu îți dă o păstrugă in undiță De unde documente? Că Dumnezeu nu da. 3. Păstruga a fost redată mediului natural? Cum că era deja moarta prin asfixiere

postat de CetateanX Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 14:12 5.13.165.*** Link la comentariu

Cum adica pastruga a fost redata mediului natural? Sunteti comici! Pentru pescarul amator trebuie o pedeapsa exemplara. Sa ia aminte toti braconierii ca Romania nu este tara nimanui!

postat de Das Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 16:39 89.137.139.*** Link la comentariu

Cine nu lasa sturionul sa se dezvolte si sa se inmulteasca pedeapsa maxima ! E un program de repopulare cu sturion si vin astia si distrug tot apoi va plangeti ca nu este peste !

postat de Gopo Duminică, 28 Aprilie 2024 02:40 5.13.203.*** Link la comentariu

Pe toata zona Zaclau-Cotu Pisicii si mai la vale se da la toana zi si noapte incontinuu,.Au diferite scule cu marimi la ochi de setca pentru caturarea orcarei specii de peste, nimeni nu-i controleaza deoarece sant mana in mana .In caz de control agentii sant filati cu binoclul si fug.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.