Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pieton călcat de mașina poliției, pe trecere. Victima, preluată de elicopter

Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui bărbat a avut loc în această după-amiază, la Cudalbi.

O autospecială a postului de poliție din localitate l-ar fi acroșat pe pietonul în vârstă de 60 de ani, care încerca să traverseze pe un marcaj pietonal. Din nefericire, prezența bărbatului a fost observată târziu de agentul aflat la volan, și care nu a mai putut evita impactul. Pietonul s-a ales cu leziuni multiple și a fost preluat de elicopterul SMURD pentru a fi adus la Galați, la spital. Din câte se pare, pe drum starea rănitului s-ar fi înrăutățit, medicii fiind nevoiți să îl supună unor manevre de resuscitare.
Citește și Pietonul nu este „Dumnezeu” pe „zebră”. Reguli pentru traversarea în siguranță

Poliția Rutieră am făcut primele cercetări la fața locului pentru stabili circumstanșele în care s-a produs accidentul. Urmează să fie stabilită alcoolemia pietonului, testarea polițistului aflat la volanul mașinii de serviciu arătând că acesta nu consumase alcool. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Galați, autospeciala de poliție nu avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În cauză fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

4 comentarii

postat de MIMI Joi, 25 Iulie 2024 18:25 86.124.201.*** Link la comentariu

De regulă și mai sigur pietonul era sub influența alcoolului, polițistul era sub influența nurofenului,care știm că era răcit , covidul de vară este vinovat!! O neatenție și din partea polițistului, a trimis omul NEVINOVAT, în spital, urmărirea penală va fi in rem ca de obicei!!

postat de Un cetatean Joi, 25 Iulie 2024 18:33 93.122.249.*** Link la comentariu

Rezultatele Drugtest care sunt?

postat de Gigel Vineri, 26 Iulie 2024 04:38 5.13.143.*** Link la comentariu

Agentul respectiv ce facea de nu l-a observat din timp? Pozitia de condus la Logan e una inalta totusi si vezi peste oglinzile laterale nu e ca la unele masini straine care au scaunele joase de zici ca esti cu fundul pe asfalt si in ulele unghiuri nu vezi de oglinzi.

postat de Unii polițiști conduc ca niște demenți și omoară copii pe trecerile de pietoni Vineri, 26 Iulie 2024 04:57 37.163.199.*** Link la comentariu

Polițaiul scapă.A mai fost unul în București care a omorât un copil pe trecere și cel mai probabil au musamalizat cazul ca nu a mai apărut nimic în presă. Polițiștii conduc ca niște demenți criminali pentru că profită ca nu ii poate sanctiona nimeni. Nu respectă nici o regula. Au apărut și în vlg ar

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.