Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Forțe sporite de securitate la Iarmarocul moldovenesc de la Tecuci

În perioada 9-15 august, în Oborul din Tecuci are loc Iarmarocul moldovenesc, iar pentru desfășurarea acestuia într-un climat de siguranță peste o sută de jandarmi gălățeni, sprijiniți de colegii lor din Bacău și polițiști  din Tecuci, vor veghea la respectarea legii și prevenirea oricăror incidente.

Organizatorii Iarmarocului, sărbătoare care are loc anual în municipiul Tecuci, au luat măsuri sporite de securitate pentru a limita pe cât posibil numărul incidentelor care, inevitabil, apar de fiecare dată, mai cu seamă pe fondul aglomerației și al consumului de alcool.

"Accesul în spațiul în care are loc iarmarocul se face pe bază de bilet, acesta putând fi achiziționat de la casele de bilete situate la intrare. De asemenea, la porțile de acces în incinta iarmarocului se va efectua un control corporal al persoanelor și bagajelor acestora, de către firma de securitate contractată de organizator, motiv pentru care îi rugăm pe participanți să dea dovadă de înțelegere și răbdare. Controlul are caracter preventiv, în vederea depistării persoanelor care intenționează să intre cu obiecte sau substanțe interzise", au anunțat reprezentanții Jandarmeriei Galați, în cursul dimineții de vineri, 9 august.
Jandarmii atrag atenția că este interzis accesul în zona de desfășurare a iarmarocului cu arme de orice fel, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori cu droguri, oricare dintre aceste abateri constituind infracțiuni.

"Pentru evitarea oricăror incidente ce pot tulbura ordine și liniștea publică, le atragem atenția participanților să nu se implice în conflicte. Totodată, le recomandăm participanților să nu poarte la vedere bunuri de valoare care pot atrage atenția potențialilor hoți, să nu lase bagajele nesupravegheate, să acorde o atenție deosebită copiilor, în cazul în care sunt însoțiți de aceștia, deoarece se pot rătăci cu ușurință, să nu țină banii, cheile și actele personale în același loc, să nu păstreze banii în buzunarele exterioare ale vestimentației și să țină cont că buzunarele de la spatele pantalonilor sunt foarte vulnerabile", mai recomandă reprezentanții forțelor de ordine.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cicerone Duminică, 11 August 2024 06:49 86.120.239.*** Link la comentariu

Aceiași atmosferă neschimbată de bâlci sovietic. Felicitări Raionului Covurlui și Sfatului Popular pentru organizare !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.