Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Numire dubioasă, în vizorul DNA. Fost director de la Gospodărirea Apelor, pus ilegal în funcție

Fostul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați, Laurențiu Nicolae Pricope, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu după ce DNA l-a acuzat că ar fi ocupat funcția ilegal. Alături de el, în fața Tribunalului Iași vor apărea fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad și fostul inginer-șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vaslui.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat luni, 23 septembrie, trimiterea în judecată a trei foști șefi din cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut Bârlad sub acuzațiile de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și respectiv complicitate la această infracțiune. 

Cei vizaţi de acuzaţiile procurorilor sunt nimeni alţii decât Petru Avram, fostul director al ABA, şi cei pe care, în această calitate, i-ar fi numit în funcţii: șefii din unităţile subordonate de la Galaţi, respectiv Vaslui, Laurenţiu Pricope și Sebastian Gabriel Fordea, fără ca aceștia să îndeplinească condiţiile minime de vechime și experienţă.

”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în calitate de director al (ABA) Prut-Bârlad, în cursul anului 2020, inculpatul Avram Petru i-ar fi delegat pe ceilalți doi inculpați în funcții de conducere, ulterior cu prelungire, deși niciunul nu îndeplinea condițiile de vechime și experiență necesare pentru ocuparea funcțiilor respective. Concret, Fordea Sebastian Gabriel a fost delegat în funcția de inginer șef în cadrul SGA Vaslui, iar Pricope Laurențiu Nicolae a fost delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați. Cei doi au fost încadrați pe baza a două decizii emise/semnate cu încălcarea prevederilor legale de inculpatul Avram Petru, respectiv o a treia fiind semnată tot în condiții de nelegalitate de un subordonat, la solicitarea inculpatului”, au arătat procurorii DNA.

Cei doi directori numiți ilegal ar fi stat pe funcții din mai 2020 până în ianuarie 2021, timp în care au încasat salarii estimate de anchetatori la valoarea de 133.454 de lei, sumă constituită acum ca prejudiciu în dosarul penal.

Mai multe bunuri aparținând celor trei inculpați au fost puse sub sechestru, a anunțat DNA, care l-a mai trimis în judecată pe Avram și în 2022, în alte două dosare, pentru abuz în serviciu și influențarea declarațiilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de florin Marți, 24 Septembrie 2024 05:51 86.124.202.*** Link la comentariu

Asia trebuie să plătească pagubele in urma inundațiilor!Atirnatii ăștia politic!De ce statul român nu se îndreaptă spre cei de la Apele Române????Oare pt că aceasta regie că toate din tara sunt cuiburi de afaceri pt PSD și PNL?????

postat de Galatean Marți, 24 Septembrie 2024 16:03 5.13.222.*** Link la comentariu

Jmecherii politice.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.