Percheziții în casele unui deținător ilegal de arme
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Galați, a intrat în vizorul poliției după ce în privința lui au apărut informații că ar deține muniție și armament fără a avea autorizațiile necesare. Originar din Liești și posesor al mai multor locuințe pe raza comunei, suspectul a fost vizitat zilele trecute de o echipă de la Serviciul Arme, care i-a găsit sute de elemente de muniție și un pistol pe care, susțin anchetatorii, nu ar fi avut voie să le aibă în casă.
”În cele două locații, polițiștii au găsit, ca fiind deținute fără drept, 25 de cartușe letale calibru 12 mm, un cartuș letal calibru 7,62 x 25 mm, 110 capse de inițiere flobert, 27 de cartușe fără proiectil calibru 8 mm și un pistol cu țeava rabatabilă. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru a stabili împrejurările exacte în care bărbatul a intrat în posesia bunurilor și pentru a fi luate măsurile legale care se impun”, a precizat cms șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Muniția și arma au fost reținute de polițiști, până la finalizarea cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.