Șeful Poliției din Deltă, pus comandant la Galați
Numire surpriză și pe repede-nainte la vârful Poliției Galați! Cel care până joi, 10 octombrie, a fost șeful Serviciului Poliției Delta Dunării, a fost desemnat să ocupe una dintre funcțiile de inspector-șef adjunct de la IPJ Galați, rămasă liberă după ce fostul titular, cms. șef Daniel Miron, a fost trimis în judecată într-un dosar penal.
Șeful Poliție Române a fost cel care a anunțat, printr-o videoconferință, numirea cms. șef Toni Valentin Radu ca număr 2 în Poliția Galați, instituție care din punct de vedere a componenței manageriale a funcționat pe avarie în ultimii ani, în ciuda faptului că în 2023 a doua funcție de adjunct a fost câștigată prin concurs, iar titularul ar fi avut posibilitatea să ocupe postul. Este vorba despre cms. șef Dan Pelin, actualmente împuternicit ca șef al IPJ Vaslui, funcție pe care nu s-a arătat dispus să o lase în detrimentul locului câștigat prin concurs la Galați.
Revenind la noul adjunct, comisarul șef Radu de la Poliția Deltei are 50 de ani și a condus structura timp de zece ani, după ce o vreme a activat prin diverse departamente ale IGPR. La Galați, va ocupa funcția ca împuternicit, pentru o perioadă de maximum șase luni, cu posibilitatea de prelungire.





din nou reteta viitorilor pensionari obositi de atata munca in sistem, 50/52 ani, a prins o functie de conducere pentru maximum 2 ani si gata...vine pensia plebea sa munceasca pana la 80 sa aiba astia pensii mai mari de 10.000 vezi Politia Locala Galati Dobrea AVETI CE ATI VOTAT
Exact avea nevoie de o funcție mai bine plătită înainte de pensie!În Poliția Romana pina nu se scot la concurs toate posturile și la care cistigatorii sa declare pe proprie răspundere că în următorii 5 ani după câștigarea postului nu ies la pensie nu se va întâmpla nimic bun!Daca nu banii înapoi!
Mamaaa sa vezi ce grupare face nenea asta aici dupa ce s a scolit in delta...sa vezi protectie pe capul interlopilor din galati
Un cadou inainte de o pensionare iminenta pentru nu mult timp.
Ceva salau, morun ???
A fost in functie de conducere de peste 10 ani și putea sa rămână acolo atât cât dorea sau sa iasă la pensie de acolo - Șef Politie Delta Dunării este tot pozotie de conducere. Nu avea nevoie de o alta funcție de conducere. Terminați cu aberațiile. Cititi CV-ul omului și apoi comentati.