Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Intersecția de la Militar, scena unui accident cu pagube multiple (VIDEO)

Accident grav pe strada Traian, la Spitalul Militar. Un autobuz și o mașină s-au ciocnit violent în urma unei neacordări de prioritate care a făcut ca autoturismul să fie proiectat în mijlocul de transport în comun.

Cel care ar fi provocat impactul ar fi fost un șofer de 75 de ani, care urca pe Rizer, către strada Traian. Ajuns în intersecție, conducătorul auto ar fi intrat pe strada principală fără a se asigura, lovind în plin o mașină care venea dinspre Bariera Traian, și la volanul căreia se afla un alt bărbat, de 63 de ani. Mașina acestuia a fost proiectată într-un autobuz care cobora pe strada Rizer, pe lângă Spitalul Militar, și al cărui șofer aștepta să poată intra în intersecție.

În urma impactului, mașina condusă de șoferul de 63 de ani a fost grav avariată, o femeie, pasageră pe scaunul din dreapta, rămânând încarcerată. Mai multe echipaje de pompieri au fost direcționate la fața locului pentru a o extrage pe victima în vârstă de 57 de ani din mașina care a lovit autobuzul și pentru a lua măsuri pentru prevenirea unui incendiu.

Un echipaj de la Ambulanță a preluat-o și a transportat-o la spital, pentru îngrijri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii  au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.   

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

8 comentarii

postat de bastinas Miercuri, 30 Octombrie 2024 12:30 46.97.169.*** Link la comentariu

ce se așteaptă pentru semaforizarea zonei ???

postat de Mihail Miercuri, 30 Octombrie 2024 13:13 5.13.170.*** Link la comentariu

Bine spunea Latinul,,,,Festina lente,,,grabă nu duce niciodată la ceva eficient!!!

postat de Aad Miercuri, 30 Octombrie 2024 13:24 70.25.40.*** Link la comentariu

Intersectiile dintre str. Rizer si Traian, de ambele parti, trebuie sa fie semaforizate, cu semafoare sincronizate. Treaba asta a fost pusa in discutie cu vreo 10 ani in urma (daca nu mai bine!) dar nu s-a lipit de nici o minte mai destupata. Primarie, rutiera, comisii si consilii... Aiurea!

postat de Tudorel Miercuri, 30 Octombrie 2024 13:43 5.13.177.*** Link la comentariu

Ambele intersectii ale strazii Rize cu strada Traian creaza FOARTE MARI DIFICULTATI conducatorilor auto (mai ales in orele de varf a celor care circula pe strada Rizer). Nu stiu ce pazeste Politia rutiera si Primaria

postat de Cristian Miercuri, 30 Octombrie 2024 21:30 109.166.132.*** Link la comentariu

Numărul mașinilor în mișcare a crescut simțitor în ultimii ani. Sunt multe intersecții cu semnul cedează trecerea în care se intră greu sau nu ai vizibilitate din cauza unor mașini parcate , acestea ar trebui semaforizate . Ce așteaptă Primăria și Poliția ???... mai multe accidente .

postat de Goe Joi, 31 Octombrie 2024 02:34 109.166.128.*** Link la comentariu

S-au luat masuri pentru prevenirea incendiului ! Pentru spectacol in filme orice accident este urmat de incendiu .Acest lucru este asemanator cu explozia tevii de gaz metan ,aflata in aer liber ! Numai pentru cunoscatori .

postat de rocky Joi, 31 Octombrie 2024 07:44 193.230.156.*** Link la comentariu

Un sens giratoriu acolo si unul in partea cealalta a spitalului Militar - ambele sensuri pe str. Traian - si se rezolva problema. Vedeti ce fain e sa circuli acum prin sensurile giratoriii de la Patinoar, micro39, 40 etc. Semafor ar trebui la intersectia Radu Negru cu str. Traian.

postat de micro_19 Joi, 31 Octombrie 2024 08:23 91.216.52.*** Link la comentariu

In acele intersesctii se vor pune semafoare si se vor lua masuri de siguranta, doar atunci cand Pucheanu, vreun pesedist localnic mai important sau unul din neamurile lor vor fi implicati in vreun accident.....La noi, lucrurile se schimba doar in astfel de situatii....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.