Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Criminalul opărit în Arestul Poliției a murit

La nouă zile după ce a ajuns în stare gravă la spital, opărit cu apă clocotită la duș, autorul dublului omor comis la Cosmești, pe 6 decembrie, a decedat. 

Ajuns la Urgențe cu arsuri de gradele 2 și 3 pe circa 20 la sută din suprafața corpului, bărbatul în vârstă de 50 de ani, bănuit cu probleme psihice grave, dar nediagnosticat, a pierdut lupta. Starea sa, foarte gravă la internare, s-a înrăutățit pe timpul șederii la ATI, medicii nereușind să-i salveze viața.
Citește și Suspectul de crimă presupus psihopat, lăsat nesupravegheat în celulă. Dosar penal și șefi schimbați
În aceste condiții, la nivelul celor două parchete unde se desfășoară cercetări vizavi de cel decedat lucrurile vor trebui să ia o nouă întorsătură. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați vor clasa dosarul de omor deschis după ce soții Ciobotaru din Cosmești au fost găsiți uciși cu mai multe lovituri de topor, și asta deoarece principalul suspect, fiul lor, a decedat. Pe de altă parte, anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați vor trebui să schimbe încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală din culpă, stabilită imediat după ce arestatul a fost găsit opărit în camera de detenție a IPJ, în ucidere din culpă.

Cercetările se vor desfășura, într-o primă fază, ”in rem”, fără a viza o anumită persoană. La nivel administrativ, singura măsură cunoscută până la acest moment, luată de conducerea IPJ Galați în urma incidentului, a fost schimbarea șefului Centrului de Reținere și Arest Preventiv.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Octav Miercuri, 18 Decembrie 2024 04:57 86.124.201.*** Link la comentariu

In arestul Politiei curge apa fiarta la dusuri, iar juma' de Bucuresti n-are apa calda cu lunile! Eterna si fascinanta Romanie!

postat de Si inrest, abuzuri…l Miercuri, 18 Decembrie 2024 06:29 84.232.140.*** Link la comentariu

Putea sa fie vinovat, sau nu, daca nu, aveti pe constiinta un nevinovat, pe care l ati ucis din indolenta, din a nu va face treaba ce o aveti, pensii la 40 de ani, salarii de trei ori ca un profesor,i

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.