Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățean acuzat că depunea acte false la Registrul Comerțului

Poliţiştii din Constanţa au anunțat marți, 14 ianuarie, că au percheziţionat locuinţele a doi bărbaţi care ar fi întocmit şi semnat în fals documente pe care le depuneau la Oficiul Registrului Comerțului Constanța, prin care au modificat acţionariatul şi administratorii unei societăţi comerciale care se ocupa de comerţul cu ridicata al produselor din tutun.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, citați de News.ro, au precizat că descinderile care i-au vizat pe doi bărbați, unul din Galați și unul din Constanța, s-au făcut în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic şi fals privind identitatea.

 ”Din cercetări a reieşit că cei doi bărbaţi, de 40, respectiv 41 de ani, ar fi întocmit şi semnat în fals înscrisuri, atât în numele unei societăţi comerciale, cât şi în numele persoanei vătămate, fapte prin care ar fi modificat atât acţionariatul, administratorii societăţii comerciale, precum şi activitatea principală, denumirea, sediul social şi punctul de lucru ale societăţii”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiilor, zece telefoane mobile, trei laptopuri, 184.000 de lei, 25.000 de euro, 1.705 dolari şi 200 de lire sterline. 

Cei doi suspecți sunt anchetaţi în libertate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.