Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Primăvară, unde eşti, că mi-a îngheţat căciula?

Nedumeriţi de temperaturile prea mari pentru februarie de săptămâna trecută, ghioceii şi-au ridicat capetele prin grădinile de aici şi de prin satele noastre, bucurând nu doar ochiul şi sufletul, ci şi simţul olfactiv al tuturor, cu arome de primăvară în devenire. Din păcate, însă, termometrul a revenit la valori de februarie în ultimele zile, aşa că nici viaţa plăpânzilor ghiocei nu a fost prea confortabilă. Un alt efect al bulibăşirii vremii şi vremurilor, fie că îi spunem încălzire globală, fie că îi spunem modificare climatică sau doar o trăim, fără să îi spunem în niciun fel.

Pe noi ne mai salvează hainele de iarnă, alternate ameţitor cu cele de primăvară. Dar ghioceii şi animalele nu au acest lux. Nu ne rămâne decât să sperăm că prietenii primăverii vor mai înflori şi la început de martie, deşi, din amintirea anilor anterior, Mărţişorul l-am cam primit în frig.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Filo Sof Vineri, 7 Februarie 2025 13:42 95.77.107.*** Link la comentariu

Au apărut și trandafiri înfloriți și pomișori de gard viu înfrunziți! E sfârșitul lumii sau Terra și-a schimbat Regulamentul de Organizare și funcționare interioară?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.