Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vânător prins cu o armă ilegală în podul casei

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Pechea a fost la un pas de a sta următoarele 30 de zile în arestul Poliției după ce i-a fost percheziționată casa și a fost scoasă la iveală o armă pe care o deținea ilegal. Polițiștii de la Arme au fost cei care au ajuns la ușa bărbatului într-una din diminețile trecute, în urma unor informații care indicau faptul că acesta ar fi deținut și folosit ilegal o pușcă de vânătoare. 

”În podul casei a fost găsită o armă letală de vânătoare, calibrul 12, și opt cartușe cu alice de același calibru, din care două se aflau în armă. Din verificările efectuate s-a stabilit că persoana în cauză deținea fără drept această armă, motiv pentru care, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, iar arma a fost ridicată pentru a fi supusă examinării suplimentare”, a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Vânătorul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Procurorii l-au dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă, însă acesta a dispus punerea în libertate a suspectului. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Quaestio Duminică, 9 Februarie 2025 22:20 86.124.202.*** Link la comentariu

L-au 'cantat' prietenii / concurenta . Ai vazut , daca nu esti Politician ?!

postat de braconieru ,mândru ca un soare ,a plecat la vânătoare.Ghioaga si săgeata lui,fac pustiul codrului. Luni, 10 Februarie 2025 07:25 128.127.118.*** Link la comentariu

Au dispărut dropiile,au disopărut căprioarele,iepuri n-am mai vazut de mult in salbaticie ,fazanii si ei sunt foarte puțini.vănători,lațuri,cainii de la stâne,vulpi la greu,si tăierile necontrolate.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.