Sărbătoarea mamelor la Centrul de zi pentru copii "Sf. Spiridon"
Pe 6 martie, la Centru de zi pentru copii "Sf. Spiridon" din Galaţi, a fost zi de sărbătoare. "Astăzi am avut o zi specială în care am sărbătorit femeile minunate din viața noastră! Copiii centrului de zi au pregătit un moment artistic plin de emoție, cu dansuri și poezii, dedicate celor care le oferă iubire și sprijin în fiecare zi. Le mulțumim din suflet doamnelor Elena Marin și Maria Gheorghe pentru dedicarea lor, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil. A fost o atmosferă deosebită, iar micuții noștri au strălucit pe scenă! După acest moment emoționant, am încheiat ziua cu slujba Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanu, o slujbă de recunoștință și rugăciune, alături de toți cei dragi. Împreună am sărbătorit iubirea, respectul și recunoștința față de femeile care ne dau atât de mult din inima lor" sună postarea făcută de personalul Centrului pe pagina de socializare, iar imaginile vorbesc de la sine.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.