Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Săptămâna și camionul răsturnat, într-o comună gălățeană

Un nou accident rutier în care a fost implicat un vehicul de mare tonaj a avut loc pe raza comunei Slobozia Conachi, în cursul zilei de marți, 11 martie. Asta după ce, zilele trecute, o betonieră scăpată de sub control a lăsat fără curent unitatea administrativ teritorială, ieșind în decor pe o stradă din satul Izvoarele și rupând patru stâlpi.
De data aceasta, accidentul soldat cu răsturnarea unui camion și rănirea, din fericire ușoară, doar a șoferului, a avut loc chiar pe raza localității Slobozia Conachi, într-o curbă a DJ 251. Din cauze ce urmează a fi stabilite, dar între care cea mai probabilă este neadaptarea vitezei, șoferul a pierdut controlul direcției și a ieșit de pe carosabil, răsturnându-se în șanț. Tot din fericire, nu a întâlnit în drum nicio persoană și nu a avariat vreo locuință, ci doar un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt, lăsând fără curent mai mulți consumatori din comună.
Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, polițiștii stabilind că nu se afla sub influența vreunei substanțe care să îi fi afectat capacitatea de a conduce. În cauză se fac cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul și pentru evaluarea pagubelor produse.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de maurice Marți, 11 Martie 2025 21:55 86.124.201.*** Link la comentariu

Cam multi nătărăi la volan.

postat de Ionel Miercuri, 12 Martie 2025 01:21 86.124.202.*** Link la comentariu

Deci in Slobozia Conachi nu e restrictie de viteza 50km/h, asta inseamna ca radaul trebuie montat mai tot timpul in zona, ca nu e de glumit la cate belele se intampla

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.