Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vom plăti mai mult pentru înmatricularea mașinilor

Sunt anunțate scumpiri începând cu cea de-a doua săptămână a lunii aprilie în ceea ce privește tarifele percepute pentru plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor și unele servicii aferente emiterii acestora. Mai exact, începând din 7 aprilie, tarifele pentru confecționarea plăcilor cu numerele de înmatriculare și cele ale serviciilor prestate pe această linie se modifică, ca urmare a intrării în vigoare a Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 55/2025 emis în acest sens.

Astfel, de lunea viitoare tariful pentru o placă de tip A (112 x 520) mm vom achita 26 de lei (de la 20 de lei), pentru o placă de tip B (200 x 340) mm, prețul va fi de 27 de lei (23 de lei, anterior), în timp ce pentru o placă de tip C (130 x 240) mm vom scoate din buzunar 22 de lei (17 lei până acum). Evident, pentru o pereche de plăci, costurile se vor dubla.

Cei care doresc să-și păstreze numărul după înstrăinarea vehiculului vor trebui să achite 60 de lei (în loc de 30 de lei). Persoanele care au achitat deja aceste produse și servicii și au chitanță în acest sens, o vor putea folosi până pe 6 aprilie 2025.

Cei care nu reușesc să facă acest lucru și rămân cu plata efectuată vor putea să își recupereze banii în baza unei solicitări către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Solicitarea trebuie să cuprindă o cerere care va conține obligatoriu datele personale (nume, prenume, CNP), date de contact (număr telefon, adresă poștă electronică, etc.), un cont bancar valid, unde se va efectua restituirea, împreună cu CNP-ul deținătorului. Modelul de cerere este disponibil pe www.dgpci.maigov.ro, în secțiunea documente și formulare - taxe și formulare. Alături de cerere, trebuie transmisă chitanța care atestă plata, împreună cu mențiunea ”taxă neutilizată” și semnătura funcționarului de la ghișeu. Documentele vor fi transmise prin poștă la sediul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări - municipiul București, șoseaua Pipera, nr. 49, sector 2.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 2 Aprilie 2025 05:03 5.13.152.*** Link la comentariu

Cazane non euro, euro1 sau 2 nu ar mai trebui inmatriculate daca se vrea diminuarea poluarii. Multe sunt pericole pe roti fiind neintretinute.

postat de Marius Miercuri, 2 Aprilie 2025 06:08 80.32.118.*** Link la comentariu

Ceva nu are logica aici, cum adica "Astfel, de lunea viitoare", deci 7 aprilie, "Persoanele care au achitat deja", "o vor putea folosi până pe 6 aprilie" Ne puteti explica?

postat de Simon Miercuri, 2 Aprilie 2025 19:19 5.13.162.*** Link la comentariu

E bun așa...normal că trebuie scumpite,doar au crescut pensiile și salariile de la 1 ianuarie! Votații in continuare pe cei care sunt la putere de 35 ani!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.