Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Copil de doi ani, căzut într-un canal cu apă. Intervine elicopterul SMURD

Incident grav în satul Gefu, comuna Ghidigeni, soldat cu rănirea unui copil în vârstă de 2 ani și 9 luni. S-a întâmplat joi, de 1 mai, micuțul lăsat nesupravegheat pentru câteva momente alunecând într-o gură de canal plină cu apă. Potrivit polițiștilor care au ajuns la fața locului și care au făcut primele vetificări, băiețelul se juca cu un alt copil când s-a petrecut accidentul.

”Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci s-au deplasat la fața locului și, în urma verificărilor, au stabilit că un băiețel în vârstă de 2 ani și 9 luni, domiciliat în satul Gefu, în timp ce se juca împreună cu un alt copil, în apropierea locuinței, în afara curții, ar fi căzut, într-un moment de neatenție, într-o gură de canal neacoperită. Imediat după incident, tatăl minorului, un bărbat în vârstă de 22 de ani, a intervenit prompt și l-a scos pe copil din canal”, a explicat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, din cadrul IPJ Galați. 

Din fericire, nici adâncimea canalului și nici a apei nu era atât de mare încât micuțul să sufere leziuni extrem de grave. A fost totuși rănit, motiv pentru care, în urma apelului pe 112, a fost trimis la fața locului elicopterul SMURD pentru a-l prelua și a-l transporta la spital în vederea investigațiilor și îngrijirilor medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele care au favorizat acest incident.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Un cetatean Joi, 1 Mai 2025 11:42 86.124.201.*** Link la comentariu

Vedeti va rog , ce se intampla si cu lucrarile de pe str. Ovidiu , Mazepa 2 . Lucrarile , adica santurile sunt lasate vraiste , neasigurate , cu un pericol iminent de accidentare a unei persoane.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.