I-au furat ţuica şi apoi i-au "zugrăvit" locuinţa
Costache T., a sunat la poliţie să anunţe că, în perioada 17 – 20 noiembrie, persoane necoscute au intrat în casa nurorii sale din Suhurlui şi au luat 16 litri de ţuică. Cum casa cu pricina nu era locuită, hoţii au avut timp să îşi exerseze şi talentele artistice. Astfel, au vopsit cu spray toţi pereţii şi bunurile din locuinţă, prejudiciul fiind de 1.300 lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Galaţi au fost identificaţi suspecţii de comiterea faptelor ca fiind Cornel H., de 16 ani, Florin H., de 14 ani, Alin L., de 15 ani şi Cosmin T., de 12 ani, toţi din comuna Suhurlui, jud. Galaţi. Desenele lor nu au impresionat pe nimeni, aşa că vor fi cercetaţi, în stare de liberate, de poliţiştii gălăţeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.