Autocar cu alcool şi ţigări de contrabandă, oprit la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, ascunse și nedeclarate, mai multe bunuri accizabile.
Potrivit prutătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, subcomisar George Radu, pe 21 august a.c., în jurul orei 05,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 31 ani, care conducea un autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră şi vameşii au făcut un control amănunţit atât al mijlocului de transport, cât şi al bagajelor transportate, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, în compartimentul bagaje al autocarului, cantitatea de 38 litri de alcool (cognac) și țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. Persoana a declarat că produsele îi aparțin și erau destinate consumului propriu.
Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile accizabile, în valoare totală de 3.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.