Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Cu fundu-n sus de Ziua Naţională!

Pe 1 Decembrie, când toată suflarea se pregătea pentru parada de Ziua Naţională a României, iar autobuzele care în mod normal merg pe strada Domnească, spre gară, fuseseră deviate pe Basarabiei, un cititor-călător ne-a trimis imaginea de faţă, suprinsă la una dintre staţiile de pe traseul deviat.

Ne-a trimis-o la redacţie fără prea multe comentarii, doar cu mesajul: "Nici nu e de mirare că merg toate prost în ţara asta, dacă nici o plăcuţă într-o staţie nu suntem în stare să instalăm ca lumea!".

Acum, ce să spunem, alte consideraţii nici nu prea mai încap. Este un fleac, veţi spune. Poate, dar este şi o demonstraţie de cât de mult le pasă celor din administraţie de cetăţenii acestei urbe. Ăştia mici, obişnuiţi, care de 1 Decembrie se mai duceau, unii, la serviciu, iar dacă nu, chiar la paradă, şi care aveau dreptul la un serviciu de transport de calitate, până la ultimul detaliu. Nu la nervi, înghesuială şi panaramă, aşa cum a fost cazul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Galatean Marți, 2 Decembrie 2025 14:51 86.124.201.*** Link la comentariu

Lumea asta e pe dos , toate merg capu-n jos.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.