Grenadă găsită într-o pubelă de gunoi

Poliția, pompierii și pirotehniștii de la SRI au fost mobilizați sâmbătă seară în Gara CFR din Galați după ce un apel pe 112 anunța prezența unei grenade într-o pubelă.
Descoperirea a fost făcută de un bărbat care căuta prin deșeuri și care a fost foarte surprins să descopere în loc de pet-uri de plastic, un element de muniție care părea cât se poate de veritabil.
Zona a fost securizată de forțele de intervenție, care după ce au preluat și analizat obiectul suspect au ajuns la concluzia că alarma a fost parțial justificată, în sensul că era fară învelișul grenadei fără conținut.
”Cămașa” obiectului a fost ridicată de pirotehniști pentru verificări ulterioare, iar Poliția Transporturi deschis o anchetă pentru a stabili cum a fost posibilă aruncarea restului de grenadă într-o pubelă stradală, în loc să fie depozitată și distrusă conform regulamentelor privind munițiile.





Din punctul meu de vedere trebuiau să-și dea amenzi între ei și să ducă grenada la fier vechi.
Pentru o ruginitura care nu avea focos, siguranta, s-au mobilizat toate "ORGANILI", ca sa-si justifice existenta.