Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Dr. Nicolae Bacalbaşa, noul purtător de cuvânt de la Urgenţe

Directorul Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Marin Crăciun, a anunţat, ieri, că dr. Nicolae Bacalbaşa este noul purtător de cuvânt al instituţiei. „Într-o situaţie de criză, când fără îndoială, nivelul de trai al fiecăruia dintre noi, şi al românilor în ansamblu, va avea de suferit, buna înţelegere şi capacitatea de comunicare între cei care oferă servicii medicale şi beneficiarii acestor servicii este un aspect extrem de important. Personal, am părăsit această activitate (de purtător de cuvânt - n.r.) în urmă cu câţiva ani, din motive politice şi revin, fără îndoială, tot din motive politice. 

Nu este un fapt reprobabil, ci este voinţa locuitorilor Galaţiului, voinţă confirmată printr-un vot nominalizat. În rest, pot spune ca generalul MacArthur care, plecând din Filipine, în cel De-Al Doilea Război Mondial, când au venit japonezii, a zis „I will return!”. Ca şi MacArhtur, „I am here”, a declarat, în încheierea întâlnirii cu presa, dr. Bacalbaşa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.