Eugen Chebac, foc şi pară pe Marinela Dobrea
Ascultă articolul
0:00
0:00
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac se consideră sfidat de directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
„Este încă o dovadă de sfidare la adresa preşedintelui şi a Consiliului Judeţului Galaţi, dar şi de indisciplină, din partea doamnei Dobrea Marinela, care nu s-a prezentat la Comisia de Disciplină şi a trimis o simplă cerere, prin corespondenţă, în care solicită ca cercetarea administrativă să fie făcută în prezenţa unui avocat”, a spus Eugen Chebac.
Marinela Dobrea era convocată astăzi dimineaţă la Comisia de Disciplină a CJ, însă nu s-a prezentat, ci a cerut o amânare pentru a-şi găsi un avocat.
Întreaga poveste, mâine, în „Viaţa liberă”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.