Două drone intrate în spațiul aerian al României, doborâte deasupra Mării Negre

Două drone care au pătruns sâmbătă seară, 17 octombrie, în spațiul aerian al României au fost doborâte de piloții Forțelor Aeriene Române, deasupra Mării Negre, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, în jurul orei 17:43, după ce radarele au detectat mai multe ținte aeriene aflate la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, care se deplasau spre sud-vest.
Potrivit MApN, prima dronă a intrat în spațiul aerian românesc la ora 17:59 și a fost doborâtă două minute mai târziu, la ora 18:01, de unul dintre avioanele F-16.
La aceeași oră, o a doua dronă a pătruns în spațiul aerian al țării, fiind doborâtă la ora 18:05 de cealaltă aeronavă de luptă.
Ambele drone au fost doborâte deasupra apelor teritoriale ale României, a precizat Ministerul Apărării Naționale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.