Peste 1.300 de cereri de azil, înregistrate în România în 2026

Numărul cererilor de azil în România a crescut cu aproape 49%
În primele nouă luni ale anului 2026, în România au fost înregistrate 1.369 de cereri de azil, cu 48,5% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depuse 922 de solicitări, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Dintre cererile înregistrate, 721 au fost depuse la structurile Poliției de Frontieră, reprezentând 52,7% din total, iar 633 au fost preluate de structurile IGI. Alte 15 solicitări au fost înregistrate la instituții competente.
La nivelul IGI, cele mai multe cereri au fost înregistrate la Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil București, respectiv 251. Potrivit instituției, solicitanții au provenit în principal din țări precum Ucraina, Siria, Sudan și Afganistan.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.