Un nou opțional pentru elevii de clasa a XI-a, din anul școlar 2027-2028

Elevii de clasa a XI-a vor putea studia, din anul școlar 2027-2028, o nouă materie opțională, dedicată sustenabilității. Programul „SustenAbilitate 2.0”, dezvoltat de organizația EFdeN cu sprijinul PRO TV, a fost aprobat de Ministerul Educației prin Ordinul nr. 5.808/2026.
Noul opțional se va desfășura pe parcursul unui an școlar, cu o oră pe săptămână, și va pune accent pe activitățile practice. Elevii vor învăța să identifice probleme din comunitățile lor și să găsească soluții, pornind de la teme precum eficiența energetică, consumul responsabil, tehnologiile verzi și economia circulară.
Liceele din întreaga țară vor putea include materia în oferta educațională începând din primăvara anului 2027, urmând ca primele cursuri să aibă loc din septembrie.
Potrivit organizatorilor, 1.235 de profesori s-au înscris deja în programul de pregătire, iar activități de formare au fost organizate în 21 de județe. Programa a fost testată timp de un an de elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București.
Pregătirea cadrelor didactice continuă, următoarele ateliere fiind programate pe 31 octombrie, în județele Vaslui și Călărași. Organizatorii își propun ca, până la sfârșitul anului școlar 2026-2027, peste 2.000 de profesori să fie pregătiți să predea noua materie.
Înscrierea profesorilor este gratuită și se face pe site-ul EFdeN.





asas