50 de gălăţeni au protestat cu baloane portocalii
Circa 50 de gălăţeni au protestat şi luni, pentru a zecea zi consecutiv în faţa Prefecturii, împotriva actualei puteri şi a preşedintelui ţării, Traian Băsescu. Oamenii au venit la protest cu zeci de baloane portocalii pe care scriau mesaje antiprezidenţiale şi antiguvernamentale, dar şi cu câteva păpuşi reprezentându-l pe şeful statului sau membri ai Guvernului. Pe maşina Alianţei Europensionarilor – una din cele trei asociaţii de pensionari care au organizat proteste autorizate toată săptămâna trecută – se aflau mai multe bluze portocalii cu diverse mesaje, precum, „Vedem portocaliu de foame” sau „Cod portocaliu la sărăcie”. În momentul în care prin faţa Prefecturii a trecut maşina inscripţionată cu "Liga pentru preşedinte", pensionarii de peste drum au huiduit îndelung. În jurul orei 12.00, manifestanţii au pornit pe jos, până la sediul PDL-ului, unde de asemenea au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. La plecare, oamenii au huiduit şi au aruncat peste gardul PDL-ului baloanele şi pancardele pe care le-au purtat până atunci.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.