Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cod galben de ninsori şi viscol la Galaţi

 

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben pentru Bucureşti şi 30 de judeţe (inclusiv Galaţi), unde începând din noaptea de marţi spre miercuri şi până joi seara va ninge abundent, iar în unele zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 70 de kilometri la oră, viscolind zăpada.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), din 25 ianuarie, ora 2.00 şi până în 26 ianuarie, ora 18.00, vremea se va înrăutăţi în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
"În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpada depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60...70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol", potrivit ANM.
În Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei, în prima parte a intervalului precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei.
Meteorologii menţionează că înecpând de joi seara vremea va deveni geroasă, îndeosebi noaptea şi dimineaţa, mai ales în estul, sudul şi centrul ţării.
Codul galben de ninsori şi viscol a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşami, Covasna, Harghita şi parţial pentru Sibiu şi Braşov.

 



Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.