Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nu se circulă pe drumurile naţionale din Galati / Școlile din județ vor fi închise luni

Duminică după-amiază, Galaţiul a intrat sub o nouă avertizare de cod portocaliu de ninsoare şi polei. In urma unei video-conferinţe susţinută la Prefectură s-a decis închiderea tuturor drumurilor naţionale din judeţul Galaţi. Conform declaraţiilor prefectului Paul Florea, „Poliţia Rutieră a instituit deja filtre la toate ieşirile din municipiile Galaţi şi Tecuci, pe drumuri naţionale, pentru a pune în aplicare decizia de închidere a drumurilor nationale. De asemenea, sunt închise şi drumurile judeţene care conduc către cele opt drumuri naţionale din judeţul Galaţi”. Pe drumurile judeţene, dacă vremea va permite, se poate circula, atâta timp cât nu se ajunge pe vreun Drum Naţional. Potrivit prefectului judeţului Galaţi, accesul este închis şi pe cele două drumuri naţionale din Galaţi care duc către punctele de trecere a frontierei - Oancea şi Galaţi Rutier. „Pasagerii care intră în România dinspre Republica Moldova vor fi aduşi la Galaţi, unde vor rămâne până la ridicarea interdicţiei legate de drumurile naţionale”, a explicat prefectul. „Dacă oamenii vor să iasă din ţară, controlul vamal se va desfăşura normal. Cei care vor intra vor fi dirijaţi către parcări până la deblocarea drumurilor”, a explicat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt de la Poliţia de Frontieră Galaţi.
Tot în urma video-conferinţei s-a decis ca cele 200 de unităţi şcolare din judeţ să rămână închise luni. Potrivit declaraţiilor inspectorului şcolar judeţean, Doruleţ Resmeriţă, pentru la Galaţi se învăţă normal. Probabil nici la Tecuci nu se vor face cursuri luni, mai ales că 70 la sută dintre elevi sunt din judeţ şi nu vor putea ajunge la şcoli din cauza drumurilor închise. În urma măsurile impuse de a se bloca drumurile naţionale, Direcţia de Sănătate Publică da luat măsura reţinerii la Galaţi a pacienţilor care fac hemodializă şi care locuiesc în judeţ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.