Nămeţi de peste doi metri înălţime pe străzile din Tecuci
Pe unele străzi din Tecuci zăpada depăşeşte doi metri înălţime * Primăria face faţă cu greu situaţiei * Echipajele care se ocupă de deszăpezire nu pot interveni pe străzile dintre blocuri * Toate şcolile din municipiu s-ar putea închide începând de marţi *
„Este cea mai grea iarnă din ultimii opt ani de zile de când sunt primar”, ne-a declarat Eduard Finkestain. Acesta susţine că din cauza viscolului şi ninsorii abundente nămeţii de pe străzile din cartiere au ajuns chiar şi la 2 metri.
„Acţionăm continuu cu cele 20 de utilaje pe străzile principale, unde depozitele de zăpadă au chiar şi peste doi metri înălţime. Printre blocuri nu putem intra pentru că n-avem unde depozita zăpada. Aici maşinile mici nu au cum să circule. Pe arterele principale nu sunt probleme, transportul în comun funcţionează, deocamdată. Dar situaţia se schimbă de la o oră la alta. Mâine voi propune să închidem toate şcolile, dar decizia finală o vor lua directorii. Vom încerca să menţinem doar grădiniţele cu program prelungit, pentru părinţii care nu au unde să-şi lase copiii”, a mai spus edilul de la Tecuci.
Acesta ne-a mai informat că nu sunt probleme la alimentarea cu apă, gaz şi energie electrică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.