Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Drumurile naţionale ar putea fi deschise astăzi

Prefectul Paul Florea a declarat luni seara, după o nouă videoconferinţă, că astăzi va trimite o solicitare Guvernului prin care va cere deschiderea drumurilor naţionale care nu sunt acoperite cu zăpadă.

„Luni am primit extrem de multe semnale din partea diferitelor persoane – navetişti, agenţi economici, persoane care ar fi trebuit să ajungă la Tribunalul Galaţi etc – nemulţumite de faptul că drumurile sunt închise. Intenţionez să trimit către Guvern o solicitare de redeschidere a circulaţiei pe drumurile naţionale care nu sunt acoperite de zăpadă”, a declarat prefectul Paul Florea.

Probleme majore au avut atât navetiştii, cât şi persoanele din alte judeţe care ar fi trebuit să ajungă în faţa instanţei de judecată din Galaţi. Până şi agenţii economici, a căror producţie a fost afectată de lipsa materiei prime, s-au plâns de faptul că drumurile sunt închise.

Prefectul a anunţat şi faptul că marţi va avea o şedinţă şi cu preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, pentru a rezolva problema creată de o firmă de deszăpezire din zona Tecuciului, unitate care a refuzat să mai efectueze lucrările comandate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.