Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Strivit de o bandă transportoare

Un muncitor şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de muncă produs la o societate din oraşul nostru care se ocupă cu prelucrarea maselor plastice. Accidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 18:00, ne-a declarat Viorel Dumitru, inspectorul şef-adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în momentul în care mai mulţi muncitori încercau să mute o bandă transportoare mobilă. În timpul operaţiunii, datorită manevrelor efectuate, s-a produs un dezechilibru, iar banda mobilă s-a prăbuşit peste unul dintre muncitori. Victima, Aurel Grigoraş (56 de ani), care era angajat ca mecanic la societatea Ersan Impex din Galaţi, a decedat pe loc, cel mai probabil datorită puternicelor lovituri suferite la nivelul capului.

În momentul de faţă, o comisie, alcătuită din inspectorii de muncă şi din procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cercetează împrejurările în care muncitorul şi-a pierdut viaţa.

Potrivit cadrelor medicale de la SMURD, care au intervenit după producerea accidentului, muncitorul a suferit traumatisme în urma cărora nu ar fi putut supravieţui. „Cadavrul muncitorului a fost găsit, practic, strivit de către utilajul ce căzuse peste el. Moartea a survenit pe loc”, a declarat dr. Angel Trifan, medicul coordonator al SMURD.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.