33 de intervenţii ale SMURD
De vineri seara şi până ieri, la închiderea ediţiei, SMURD a intervenit în 33 de cazuri, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, căpitanul Eugen Chiriţă.
"Cele mai multe intervenţii, 18 la număr, s-au realizat în cazul pacienţilor cu afecţiuni medicale cronice sau acute. Apoi, 10 pacienţi au avut nevoie de SMURD din cauză că suferise traumatisme. S-a intervenit şi în cazul a două persoane care sufereau de intoxicaţii etanolice dar şi în cazul unui pacient care făcuse stop cardio-respirator şi care a fost resuscitat cu succes", a precizat căpitanul Eugen Chiriţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.