Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Boldea, dat în urmărire internaţională

Mihail Boldea a fost dat în urmărire internaţională, după ce instanţa a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă în lipsă, deputatul urmând să fie căutat prin Interpol întrucât a ieşit din ţară sâmbătă, iar apoi a plecat cu un avion din Turcia spre o destinaţie necunoscută, scrie Mediafax.

Conform procedurilor, după emiterea unui mandat de arestare preventivă, instanţa, prin Serviciul exercutări penale, transmite mandatul de arestare către Serviciul urmăriri din cadrul Poliţiei, care trebuie să îl ducă la îndeplinire. În cazul în care poliţiştii stabilesc faptul că persoana pentru care a fost dispusă măsura preventivă nu mai este în ţară, întocmesc un referat de constatare, urmând ca aceasta să fie căutată prin Interpol.

Potrivit unui oficial al Parchetului instanţei supreme, când persoana pentru care procurorul a cerut arestarea preventivă nu este găsită în ţară, magistratul trebuie să se adreseze din nou aceleiaşi instanţe cu o solicitare de urmărire internaţională. În cazul în care instanţa admite solicitarea, persoana vizată începe să fie urmărită internaţional prin Biroul Interpol.

Conform Legii 302/2004, republicată, "în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extradării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în vederea difuzării prin canalele specifice".

Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile pe numele deputatului Mihail Boldea, care a plecat din România sâmbătă, 17 martie, prin vama Giurgiu.

Deputatul Mihail Boldea este cercetat de procurorii DIICOT Galaţi pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional care ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
-

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.