Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viteza face ravagii - Accident cu victime la Uzina de Apă

Drumul refăcut ce urcă pe lângă uzinele de apă a fost blocat timp de o oră sâmbătă seară, după ora 8:00 din cauza unui accident de circulaţie produs pe fondul vitezei şi a carosabilului umed. Trei victime cu răni deschise şi fracturi au fost preluate de ambulanţe.

O Skoda Octavia a coborât în mare viteză panta dinspre sensul giratoriu de la sala Siderurgistul. În curba de după poarta Uzinei de Apă a derapat şi a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de bara de metal ce protejează trotuarul.

Autoturismul a fost pur şi simplu răsucit pe sensul opus, de unde venea în frânare un BMW 318i Break. Acesta a intrat cu jumătate din capotă sub portbagajul Skodei, şoferului fiindu-i imposibil să evite coliziunea. Trecătorii şi ceilalţi şoferi au sărit să le dea primul ajutor victimelor şi să deconecteze bateriile maşinilor care deja fumegau, ameninţând să ia foc.

Din accident au rezultat trei victime, toate din autoturismul marca Skoda. Şoferul avea răni deschise la mâini şi la piciorul drept, iar paramedicii SMURD i-au imobilizat şi gâtul, întrucât acuza dureri cervicale. Pasagerul din dreapta sa era plin de sânge şi au trecut minute bune până când a reuşit să iasă singur din maşină, pe partea şoferului, portiera sa fiind blocată de deformare. O fată de pe bancheta din spate a coborât şi ea sângerând.

DSC04242rsz

În BMW se aflau şoferul şi două pasagere. Cei trei erau doar speriaţi, şoferul având şi leziuni uşoare la mâna dreaptă.

Toţi cei implicaţi erau tineri mult sub 30 de ani. Maşinile erau ambele înmatriculate în Galaţi, iar norocul celor implicaţi în accident a fost că s-au deschis toate airbag-urile.

Din spusele martorilor dar şi ale şoferului BMW-ului, niciunul din ocupanţii maşinilor nu purta centură, iar Skoda avea viteză mare.

Acesta este al doilea accident serios din această primăvară, pe porţiunea de drum respectivă, un Logan răsturnându-se la începutul lui martie, după ce a derapat pe asfaltul umed.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.