S-a îmbătat şi a demolat o troiţă cu dubiţa de distribuţie
Un gălăţean de 33 de ani a simţit pe pielea lui ce înseamnă să încalci legile. Bărbatul, şofer pe o dubiţă a unei societăţi comerciale de distribuţie a articolelor de menaj, nu a ţinut cont de faptul că orice adevăr iese mai devreme sau mai târziu la iveală şi, luni după-amiază, s-a urcat băut la volanul maşinii. A plecat din Galaţi spre Şendreni, numai că ajuns în zona Tirighina, bărbatul a cedat tentaţiei vitezei.
"Eu eram pe banda a doua şi vroiam să fac stânga, să intru la depozit. L-am văzut că venea cu viteză din spate, probabil că el nu şi-a dat seama că eu eram oprit, că tot înainta. Când s-a apropiat a frânat brusc, a tras de volan dreapta şi s-a răsturnat", ne-a spus Ion Nichita, de 58 de ani, şoferul unui Fiat "şifonat" de dubiţă.
În urma impactului, camioneta s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului, demolând pe jumătate o troiţă zidită din cărămidă. Şoferul a scăpat ca prin minune, dar norocul i-a fost de scurtă durată pentru că poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că avea o alcoolemie apreciabilă.
"În urma cercetărilor s-a stabilit că accidentul a avut loc pe fondul neatenţiei şi al consumului de alcool. La testarea cu etilotestul a reieşit că şoferul dubiţei avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,03 g/litru, el fiind dus la Spitalul de Urgenţă pentru probe de sânge", a precizat subinsp. Iulian Matei de la Serviciul Poliţiei Rutiere.
Şoferul va fi cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi va trebui să plătească pagubele pricinuite atât la maşini, dar şi la troiţa pe care a demolat-o.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.