Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Încă un spărgător de maşini a ajuns în arest!

Un gălăţean de 23 de ani, reţinut zilele trecute de poliţişti la scurt timp după ce "operase" într-o maşină, atras de bunuri de valoare, s-a dovedit a fi un autor al unei miniserii de furturi pe care oamenii legii se străduiau să le soluţioneze de săptâmâni bune. Daniel S. a fost oprit în centrul oraşului, pe strada G-ral I. Lahovary, de o patrulă a Secţiei 1, care a sesizat că tânărul avea un comportament ciudat.
În urma controlului corporal, poliţiştii au găsit în buzunarul drept al gecii tânărului o lanternă, un GPS, un încărcător auto şi un suport auto pentru GPS. Tânărul a fost condus la sediul secţiei, iar în urma audierilor poliţiştii au stabilit că acesta, în cursul dimineţii, a sustras bunurile respective dintr-un autoturism parcat pe strada Nae Leonard.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii Compartimentului Furturi din Autoturisme, care au stabilit că tânărul este suspect de comiterea în luna aprilie 2012 a altor două fapte similare", a completat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. S. Daniel a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru furt calificat, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.