Pericol public la 17 ani! Un adolescent a fost arestat pentru trei tâlhării
Adrian V., un adolescent în vârstă de 17 ani din Galaţi, şi-a început în forţă "cariera" de infractor, devenind, într-un timp foarte scurt, spaima puştilor. Tânărul, depistat zilele trecute de poliţiştii care căutau autorul mai multor tâlhării care i-au avut drept victime pe doi copii de 13 ani, s-a remarcat prin stilul haiducesc prin care obţinea prada.
Anchetatorii din cadrul Poliţiei Municipiului au aflat, în urma plângerilor primite în intervalul aprilie-mai 2012, că agresorul şi-a ameninţat victimele pe care le-a întâlnit pe stradă şi profitând de diferenţa de vârstă şi de forţă fizică, le-a smuls celor doi copii un telefon mobil şi două lănţişoare de aur.
În baza probelor administrate de anchetatori, magistraţii Judecătoriei Galaţi au dispus arestarea preventivă a lui Adrian V. pe o perioadă de 19 zile. Adolescentul este cercetat şi în legătură cu alte fapte care figurează cu autor necunoscut.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.